Babicul sârbesc sau babicul de Buzău

Babic sarbesc
Babic sârbesc

Rețeta ce urmează a depășit de mult granițele județului făcând istorie alături de alte preparate specifice zonei cum ar fi celebrii cârnați de Pleșcoi aparținând regiunii cu același nume, ori mai umilii în pretenții, dar nu mai puțini celebrii covrigi de Buzău.

Adusă pe meleagurile buzoiene de sârbii grădinari, neam de bulgari eronat numiți sârbi, rețeta s-a păstrat din generație în generație suferind, așa cum era și normal, unele mici modificări la metoda de preparare și compoziție, dar rămânând în esență aceiași.

Tradițional babicul se prepara pe timpul iernii, atunci când gospodarii tăiau porcul pregătind din el bunătățuri specifice sezonului rece, dar și babicul, un preparat ce avea să fie consumat primăvara când mergeau la muncile agricole fiind mai rezistent la temperaturi ridicate datorită modului de preparare.

Pe lângă carnea de porc la prepararea babicului era nevoie de o cantitate egală de carne de vită pentru ca babicul să nu iasă gras. Modul de preparare presupunea ceva timp și migală, dar rezultatul final merita efortul.

Astfel carnea, de porc și vită, se trecea prin sita mijlocie a mașinii de tocat și mai apoi se amesteca în covată cu sare grunjoasă extrasă din munții de pe valea Slănicului și cu ingredientul „minune”, boiaua iute și dulce obținută tocmai din ardei cultivați și uscați de sârbari la finele toamnei.

După ce se amesteca cu temei compoziția se lăsa la dospit o zi și-o noapte, iar mai apoi se lua iar la amestecat adăugând „după gust” cantitățile necesare de sare și boia. Când compoziția era „dreasă” din condimente din ea se formau bulgări de aproximativ un kilogram care se lăsau peste noapte la aer pe polițe de lemn.

În cele din urmă compoziția era introdusă în mațe (intestine) de vițel având grijă ca mezelul obținut să nu fie prea mare și nici prea îndesat pentru a se putea usca lesne. Mai apoi mațele umplute se legau bine la capete și se înțepau din loc în loc pentru a scoate din ele excesul de aer. Folosind un sucitor babicii astfel obținuți erau aplatizați și puși la presat sub scânduri pe care se puneau pietre grele pentru a elimina excesul de umiditate.

După câteva zile la presat, timp în care erau întorși periodic, babicii „se dădeau la vânt” pentru a se usca bine, iar atunci când se afumau șuncile babicul trecea și el două – trei ore prin afumătoare ca să ia fum și să țină mai mult.

Astăzi în zona Buzăului tradiția încă se mai respectă și câțiva mici producători mai fac și comercializează babic după rețete apropiate de cea tradițională.

Ghid Tur

Cu o experiență de peste 8 ani în editarea de ghiduri turistice și reviste de specialitate, atât în mediul online cât și tipar, am pornit la drum cu un nou proiect. Pe lângă experiența editorială echipa noastră vine și cu o vastă experiență de teren, membrii echipei fiind pasionați de călătorii, drumeții montane și sporturi outdoor.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *